[C.J.U.E.]: Cereri de decizie preliminară declarate inadmisibile pentru că au un caracter general. Judecătorii nu pot fi urmăriți disciplinar pentru că au adresat întrebări preliminare declarate inadmisibile.

Curtea declară inadmisibile două cereri de decizie preliminară privind măsurile adoptate în anul 2017 în Polonia de instituire a unui regim de procedură disciplinară în privința judecătorilor. Faptul că un judecător național a adresat o întrebare preliminară declarată inadmisibilă nu poate să conducă însă la proceduri disciplinare împotriva sa.

În Hotărârea Miasto Łowicz și Prokurator Generalny (cauzele conexate C-558/18 și C-563/18), pronunțată la 26 martie 2020, Marea Cameră a Curții a declarat inadmisibile cererile de decizie preliminară introduse de Tribunalul Regional din Łódź (Polonia) și de Tribunalul Regional din Varșovia (Polonia). Prin intermediul acestor două cereri, instanțele de trimitere au solicitat în esență Curții să se pronunțe cu privire la aspectul conformității noii reglementări poloneze referitoare la regimul disciplinar al judecătorilor cu dreptul justițiabililor la o protecție jurisdicțională efectivă, garantat la articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE.

Prima cauză (C-558/18) privește un litigiu între orașul Łowicz, din Polonia, și Trezoreria Publică, în legătură cu o cerere având ca obiect plata unor fonduri publice. Instanța de trimitere a precizat că este probabil ca hotărârea pe care este chemată să o pronunțe în speță să fie defavorabilă Trezoreriei Publice. În ceea ce privește a doua cauză (C-563/18), aceasta are ca obiect o procedură penală inițiată împotriva a trei persoane pentru infracțiuni săvârșite în anii 2002 și 2003, instanța de trimitere trebuind să aibă în vedere acordarea unei reduceri extraordinare a pedepsei întrucât acestea au colaborat cu autoritățile penale, recunoscând faptele imputate. Cele două cereri de decizie preliminară menționează temeri că pot fi inițiate proceduri disciplinare împotriva judecătorului unic însărcinat cu fiecare cauză, ca urmare a unor asemenea decizii. Instanțele de trimitere evocă recentele reforme legislative care au avut loc în Polonia, ce ar conduce la punerea în discuție a obiectivității și a imparțialității procedurilor disciplinare în privința judecătorilor și ar afecta independența instanțelor poloneze. Subliniind în special puterea de influență considerabilă cu care ar fi învestit acum ministrul justiției în procedurile disciplinare în privința judecătorilor de la instanțele de drept comun, instanțele de trimitere insistă cu privire la inexistența unor garanții adecvate care să însoțească această putere. Pentru instanțele de trimitere, procedurile disciplinare astfel concepute ar conferi puterilor legislativă și executivă un mijloc de a înlătura judecătorii ale căror hotărâri le sunt inoportune, influențând astfel hotărârile judecătorești pe care aceștia trebuie să le pronunțe.

După ce a confirmat competența sa de a interpreta articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, Curtea s-a pronunțat cu privire la admisibilitatea celor două cereri de decizie preliminară menționate. În această privință, Curtea a amintit mai întâi că, potrivit articolului 267 TFUE, decizia preliminară solicitată trebuie să fie „necesară” pentru a permite instanței de trimitere să „pronunțe o hotărâre”. Curtea a precizat de asemenea că, potrivit acestei dispoziții, astfel cum a fost interpretată de jurisprudența Curții, procedura preliminară presupune printre altele ca o cauză să fie efectiv pendinte în fața instanțelor naționale, acestea fiind chemate să ia în considerare în cadrul său hotărârea pronunțată cu titlu preliminar. Subliniind particularitatea misiunii sale în cadrul trimiterilor preliminare, și anume de a asista instanța de trimitere în soluționarea litigiului concret pendinte în fața acesteia, Curtea a precizat ulterior că trebuie să existe o legătură între litigiul menționat și dispozițiile de drept al Uniunii a căror interpretare este solicitată. Legătura respectivă trebuie să fie astfel încât această interpretare să răspundă unei nevoi obiective pentru hotărârea pe care instanța de trimitere trebuie să o pronunțe.

În speță, Curtea a constatat, în primul rând, că litigiile principale nu prezintă nicio legătură cu dreptul Uniunii și în special cu articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE la care se referă întrebările preliminare. Curtea a statuat, prin urmare, că instanțele de trimitere nu sunt chemate să aplice acest drept pentru a soluționa pe fond litigiile respective. Amintind, în al doilea rând, că a declarat deja admisibile întrebări referitoare la interpretarea unor dispoziții procedurale din dreptul Uniunii pe care instanța de trimitere în cauză era obligată să le aplice pentru a pronunța o hotărâre , Curtea a arătat că nu acesta este obiectul întrebărilor adresate în cele două spețe. În al treilea rând,

Curtea a precizat că un răspuns la aceste întrebări nu pare a fi de natură să poată furniza instanțelor de trimitere o interpretare a dreptului Uniunii care să le permită să soluționeze chestiuni procedurale de drept național înainte de a se putea pronunța, dacă este cazul, pe fondul litigiilor principale . În consecință, Curtea a statuat că din deciziile de trimitere nu reiese că ar exista, între dispoziția de drept al Uniunii vizată de întrebările preliminare și litigiile principale, o legătură care să facă interpretarea solicitată necesară pentru ca instanțele de trimitere să poată, în aplicarea concluziilor care decurg dintr-o astfel de interpretare, să pronunțe hotărârile respective. Prin urmare, Curtea a considerat că întrebările adresate au un caracter general, astfel încât cererile de decizie preliminară trebuie declarate inadmisibile.

 

În sfârșit, Curtea a amintit că nu se poate admite ca dispoziții naționale să expună judecătorii naționali unor proceduri disciplinare ca urmare a faptului că au sesizat Curtea cu o trimitere preliminară . Astfel, o asemenea perspectivă de a face obiectul unor proceduri disciplinare ar fi de natură să aducă atingere exercitării efective, de către judecătorii naționali vizați, a posibilității de a adresa întrebări Curții și a funcțiilor de instanță însărcinată cu aplicarea dreptului Uniunii cu care aceștia sunt învestiți de tratate. Curtea a precizat în această privință că faptul de a nu fi expuși unor astfel de proceduri sau de sancțiuni disciplinare acest motiv constituie, în plus, o garanție inerentă a independenței lor.

Text preluat din comunicatul C.J.U.E. Sursa: CURIA

Achizițiile publice specifice stării de urgență instituite la 16 martie 2020 – scurte considerații

  1. Aspecte de drept substanțial.

Prin Decretul nr. 195/2020 al Președintelui României a fost instituită, pe întreg teritoriul României, starea de urgență pe o durată de 30 de zile începând cu data de 16 martie 2020. În această perioadă, potrivit art. 10 din Anexa nr. 1 la acest Decret (Anexă intitulată „Măsuri de primă urgență cu aplicabilitate directă”), materialele și echipamentele necesare combaterii epidemiei de COVID-19 vor putea fi achiziționate, de către autoritățile publice centrale și de către entitățile juridice în care statul este acționar majoritar, în mod direct. Totodată, potrivit art. 28 din aceeași Anexă, achiziționarea în perioada pandemiei de către direcțiile de sănătate publică, de către unitățile sanitare și de către ministerele cu sistem de sănătate propriu (pentru unitățile sanitare proprii) a materialelor și medicamentelor necesare, se poate face prin achiziții directe.

Așadar, prin aceste dispoziții se derogă de la prevederile Legii nr. 98/2016, care reprezintă dreptul substanțial comun în materie de achiziții publice, prin acordarea posibilității unor categorii de autorități/entități contractante, expres menționate, de a utiliza procedura achiziției directe pentru încheierea unor contracte privind anumite bunuri, fără a justifica îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 7 alin.(5) sau art. 19 din Legea nr. 98/2016.

Din economia dispozițiilor mai sus evocate rezultă că derogarea de la dreptul comun substanțial în materie de achiziții publice se limitează la achizițiile de materiale și echipamente necesare combaterii epidemiei, efectuate de autoritățile publice centrale și entitățile juridice în care statul este acționar majoritar, precum și la achizițiile de materiale și medicamente necesare, efectuate de direcțiile de sănătate publică, unitățile sanitare și ministerele cu sistem de sănătate propriu.

Prin urmare, achizițiile necesare pentru aducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse în considerarea stării de urgență, efectuate de alte autorități/entități contractante decât cele menționate în decretul prezidențial, cum ar fi, de pildă, autoritățile administrației publice locale, sunt cârmuite în continuare de dispozițiile Legii nr. 98/2020, ceea ce înseamnă că aceste autorități/entități pot achiziționa în mod direct doar în măsura în care valoarea estimată a achiziției este situată sub pragul prevăzut de art. 7 alin.(5) din lege sau, în cazul achiziției pe loturi, sub pragul prevăzut de art. 19 din lege. Totuși, dată fiind starea de urgență decretată, pe perioada acesteia, aceste autorități/entități vor putea face aplicarea dispozițiilor art. 104 alin.(1) lit. c) din Legea nr. 98/2020, mai exact să aleagă drept procedură de atribuire a contractului de achiziție publică negocierea fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare.

Trebuie subliniat că derogarea de la condițiile de alegere a procedurilor de achiziții publice și, implicit, de la aplicarea plenară a principiilor care cârmuiesc dreptul achizițiilor publice conform legislației Uniunii Europene și a celei naționale care o transpune, este permisă numai în împrejurările excepționale care au determinat instituirea stării de urgență. De altfel, potrivit art. 104 alin.(6) din Legea nr. 98/2016, în cazul încheierii contractului de achiziție ca urmare a negocierii fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, autoritatea/entitatea contractantă nu are dreptul de a stabili durata contractului pe o perioadă mai mare decât cea necesară pentru a face față situației de urgență care a determinat aplicarea acestei proceduri.

   2. Considerații de ordin procesual.

În ce privește competența de soluționare a litigiilor rezultate din încheierea și executarea contractelor de achiziție publică specifice stării de urgență, trebuie făcută, de asemenea, distincția între procedurile/contractele aflate sub incidența Decretului de instituire a stării de urgență și cele cârmuite de dispozițiile Legii nr. 98/2016.

Astfel, trebuie observat, cu titlu preliminar, că prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2016 s-a modificat, printre altele, art. 3 alin.(1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, care reglementează remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, în sensul introducerii mențiunii că în noțiunea de act al autorității contractante, în sensul acestei legi, nu se includ și actele emise în cazul utilizării achiziției directe. Consecința acestei modificări este aceea că în cazul în care un act emis de autoritatea/entitatea contractantă în cursul încheierii contractului prin achiziție directă vatămă un drept sau un interes legitim al unei persoane, aceasta se poate adresa numai instanței de contencios administrativ competente, nefiind aplicabile în acest caz procedurile speciale reglementate de Legea nr. 101/2016.

Instanța de contencios administrativ competentă a soluționa acțiunea în contencios administrativ având ca obiect examinarea legalității unui act administrativ emis de entitatea contractantă în cursul atribuirii contractului prin achiziție publică se stabilește după criteriul  rangului autorității emitente a actului administrativ, în condițiile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Din punct de vedere teritorial, este competentă instanța de contencios administrativ de la domiciliul sau sediul reclamantului (persoanei vătămate), potrivit art. 10 alin.(3) din Legea nr. 554/2004.

În cazul utilizării procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, în schimb, sunt pe deplin aplicabile dispozițiile Legii nr. 101/2016, consecința fiind că persoana pretins vătămată prin actele emise de entitatea contractantă în cursul acestei proceduri de atribuire (înainte de încheierea contractelor) poate să conteste aceste acte fie pe cale administrativ-jurisdicțională, în fața Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, fie pe cale judiciară, în fața tribunalului în a cărui arie de competență teritorială se află sediul autorității contractante.

În ceea ce privește procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind anularea sau nulitatea contractelor de achiziție publică atribuite prin procedura de negociere fără publicare prealabilă a unui anunț de participare, acestea se vor soluționa, în conformitate cu dispozițiile art. 53 alin.(1) din Legea nr. 101/2016, de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante, prin completuri specializate în achiziții publice.

În fine, litigiile privind executarea contractelor de achiziție publică, dacă sunt atribuite prin achiziție directă, se soluționează de către instanțele civile de drept comun de la domiciliul sau sediul reclamantului ori de la sediul pârâtului sau de la locul prevăzut în contract pentru executarea, chiar și în parte, a obligației, potrivit art. 8 alin.(2) din Legea nr. 554/2004, combinat cu art. 111, respectiv art. 113 alin.(1) pct. 3 din Codul de procedură civilă, în timp ce în cazul contractelor atribuite prin negociere fără publicare prealabilă a unui anunț de participare, competența de soluționare a acestor litigii aparține instanței civile de drept comun în circumscripția căreia se află sediul autorității/entității contractante, conform art. 53 alin.(11) din Legea nr. 101/2016.

Litigiile privind achizițiile publice care privesc strict produsele medicale și alte achiziții în domeniul stării de urgență, precum și cele care decurg din executarea acestor contracte, se află printre cele care se judecă pe durata stării de urgență de către tribunale și curțile de apel, astfel cum se prevede în Hotărârea Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 417/24.03.2020, fiind considerate cauze de urgență deosebită, în sensul dispozițiilor art. 42 alin.(1) din Decretul Președintelui României nr.195/2020. Trebuie observat, însă, că deși litigiile decurgând din executarea contractelor de achiziție publică, atunci când valoarea obiectului cauzei este mai mică sau egală cu 200.000 de lei, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din Codul de procedură civilă, se află în competența de soluționare a judecătoriilor (ca instanțe civile de drept comun), aceste litigii nu se află expres menționate pe lista aprobată prin hotărârea Secției pentru judecători a C.S.M., evocată mai sus, putând fi însă incluse în categoria cererilor ce vizează situații excepționale care pot fi considerate de urgență deosebită, aprecierea în acest sens fiind lăsată, prin această hotărâre, la latitudinea instanței sesizate.

(Acest articol a fost publicat și pe juridice.ro)

Sistemul de rambursare a taxei pe poluare pentru autovehicule, reglementat de art.12 din O.U.G. nr.9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, este contrar dreptului Uniunii Europene

HOTĂRÂREA CURȚII (Marea Cameră)

15 octombrie 2014

„Trimitere preliminară – Restituirea taxelor percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii”

În cauza C‑331/13,

având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Tribunalul Sibiu (România), prin decizia din 30 mai 2013, primită de Curte la 18 iunie 2013, în procedura

Ilie Nicolae Nicula

împotriva

Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Sibiu,

Administrației Fondului pentru Mediu,

CURTEA (Marea Cameră),

compusă din domnul V. Skouris, președinte, domnul K. Lenaerts, vicepreședinte, domnii M. Ilešič (raportor), L. Bay Larsen, A. Ó Caoimh, C. Vajda și S. Rodin, președinți de cameră, domnii A. Borg Barthet, J. Malenovský, E. Levits, E. Jarašiūnas, C. G. Fernlund și J. L. da Cruz Vilaça, judecători,

avocat general: domnul M. Wathelet,

grefier: doamna L. Carrasco Marco, administrator,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 25 martie 2014,

luând în considerare observațiile prezentate:

–        pentru domnul Nicula, de D. Târșia, avocat;

–        pentru guvernul român, de R. Radu, de V. Angelescu și de A.‑L. Crișan, în calitate de agenți;

–        pentru Comisia Europeană, de R. Lyal și de G.‑D. Bălan, în calitate de agenți,

după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 15 mai 2014,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolelor 6 TUE și 110 TFUE, a articolelor 17, 20 și 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și a principiilor securității juridice și interdicției reformatio in peius.

2        Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între domnul Nicula, pe de o parte, și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Sibiu și Administrația Fondului pentru Mediu, pe de altă parte, cu privire la refuzul acestora din urmă de a admite cererea acestuia de restituire a taxei pe poluare pentru autovehicule (denumită în continuare „taxa pe poluare”), percepută cu încălcarea dreptului Uniunii.

 Cadrul juridic

3        Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule din 21 aprilie 2008 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, denumită în continuare „OUG nr. 50/2008”), care a intrat în vigoare la 1 iulie 2008, a instituit o taxă pe poluare pentru autovehiculele din categoriile M1-M3 și N1-N3. Obligația achitării cuantumului acestei taxe lua naștere în special cu ocazia primei înmatriculări a unui vehicul în România.

4        OUG nr. 50/2008 a fost modificată de mai multe ori înainte de a fi abrogată prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule din 6 ianuarie 2012 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, denumită în continuare „Legea nr. 9/2012”), intrată în vigoare la 13 ianuarie 2012.

5        În temeiul articolului 4 din Legea nr. 9/2012, obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule lua naștere nu doar cu ocazia primei înmatriculări a unui vehicul în România, ci și, în anumite condiții, cu ocazia primei înscrieri în evidențe, în România, a dreptului de proprietate asupra unui vehicul de ocazie.

6        Totuși, prin efectul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2012 pentru suspendarea aplicării unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum și pentru restituirea taxei în conformitate cu prevederile articolului 4 alineatul (2) din lege din 30 ianuarie 2012 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 31 ianuarie 2012), intrată în vigoare la 31 ianuarie 2012, aplicarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule cu ocazia primei transcrieri, în România, a dreptului de proprietate asupra unui vehicul de ocazie a fost suspendată până la 1 ianuarie 2013.

7        Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule din 19 februarie 2013 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 4 martie 2013, denumită în continuare „OUG nr. 9/2013”), care a abrogat Legea nr. 9/2012, a intrat în vigoare la 15 martie 2013.

8        Potrivit articolului 4 din OUG nr. 9/2013:

„Obligația de plată a timbrului [de mediu pentru autovehicule (denumit în continuare «timbrul de mediu»)] intervine o singură dată, astfel:

a)      cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui vehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;

b)      la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s‑a restituit proprietarului valoarea reziduală a [timbrului de mediu] […];

c)      cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, [taxa pe poluare] sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;

d)      cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s‑a dispus de către instanțe restituirea taxei sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, [taxei pe poluare] sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.”

9        Articolul 12 alineatele (1) și (2) din OUG nr. 9/2013 prevede:

„(1)      În cazul în care taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, [taxa pe poluare] sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, achitată, este mai mare decât timbrul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind timbrul de mediu, calculat în lei [RON] la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării sau al transcrierii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat, se pot restitui sumele reprezentând diferența de sumă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta ordonanță de urgență, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării sau al transcrierii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat.

(2)      Cuantumul sumei rezultate ca diferență dintre suma achitată de contribuabil [ca] taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, [cu] titlu de [taxă pe poluare] sau tax[ă] pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea timbrului [de mediu], se restituie în termenul de prescripție prevăzut de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 [privind Codul de procedură fiscală din 24 decembrie 2003 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 29 decembrie 2003)], republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.”

 Litigiul principal și întrebarea preliminară

10      În cursul anului 2009, domnul Nicula, resortisant român cu reședința în România, a achiziționat un autovehicul de ocazie care a fost înmatriculat pentru prima dată în Germania. Pentru înmatricularea acestui autovehicul în România, domnul Nicula a plătit, în temeiul articolului 4 din OUG nr. 50/2008, suma de 5 153 RON cu titlu de taxă pe poluare.

11      Prin sentința din 3 mai 2012, Tribunalul Sibiu a admis acțiunea introdusă în fața sa de domnul Nicula împotriva Administrației Fondului pentru Mediu, beneficiara taxei pe poluare, și a dispus rambursarea de către această administrație a taxei respective, pentru motivul că ea a fost instituită cu încălcarea articolului 110 TFUE, astfel cum a fost interpretat de Curte în Hotărârea Tatu (C‑402/09, EU:C:2011:219). Instanța a respins însă acțiunea față de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Sibiu, colectoarea taxei.

12      În urma recursului formulat împotriva acestei sentințe în fața Curții de Apel Alba Iulia, aceasta a casat, la 25 ianuarie 2013, această sentință și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe, indicând, în vederea noii proceduri de judecată, că, în litigiile de acest tip, calitate procesuală pasivă în cadrul acțiunii în restituirea taxei percepute cu încălcarea dreptului Uniunii nu are numai beneficiarul taxei, ci și colectorul acesteia.

13      OUG nr. 9/2013 a intrat în vigoare la 15 martie 2013, respectiv după reînscrierea cauzei pe rolul Tribunalului Sibiu. Acesta din urmă arată că, în temeiul actului normativ menționat, taxa pe poluare deja achitată poate fi restituită exclusiv în cazul în care cuantumul ei este mai mare decât cel al timbrului de mediu, restituirea fiind prevăzută limitativ și fiind redusă doar la această eventuală diferență.

14      În situația concretă a domnului Nicula, cuantumul timbrului de mediu pentru autovehiculul în cauză, rezultat din aplicarea OUG nr. 9/2013, este de 8 126,44 RON, în timp ce taxa pe poluare achitată anterior era de 5 153 RON. Potrivit Tribunalului Sibiu, reclamantul din litigiul principal este în eroare când susține că contravaloarea timbrului de mediu pentru autovehiculul său ar fi de doar 3 779,74 RON, întrucât, conform articolului 12 alineatul (1) a doua teză din aceeași ordonanță de urgență, calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din această ordonanță, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România, iar nu pe baza elementelor actuale.

15      Astfel, potrivit instanței menționate, în temeiul OUG nr. 9/2013, domnul Nicula nu este îndreptățit să recupereze taxa pe poluare și dobânzile aferente, suma corelativă fiindu‑i reținută de autoritățile fiscale și de mediu cu titlu de timbru de mediu, având în vedere valoarea acestuia, care este mai mare decât cea a taxei pe poluare achitate la înmatricularea autovehiculului său.

16      În aceste împrejurări, Tribunalul Sibiu a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Dispozițiile articolului [6 TUE], ale articolelor 17, 20 și 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, ale articolului 110 TFUE, principiul securității juridice și principiul non reformatio in peius, ambele statuate [de] dreptul [Uniunii] și jurisprudența Curții [Hotărârea Belbouab, 10/78, EU:C:1978:181, și Hotărârea Belgocodex, C‑381/97, EU:C:1998:589], pot fi interpretate ca opunându‑se unei reglementări precum [OUG nr. 9/2013?]”

17      Guvernul român a solicitat, în temeiul articolului 16 al treilea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, ca aceasta să se întrunească în Marea Cameră.

 Cu privire la întrebarea preliminară

 Cu privire la admisibilitatea cererii de decizie preliminară

18      Guvernul român apreciază că prezenta cerere de decizie preliminară nu este admisibilă. În acest sens, guvernul român susține, în primul rând, că dispoziția din dreptul național vizată de instanța de trimitere, și anume articolul 12 din OUG nr. 9/2013, reglementează o procedură administrativă și extrajudiciară de restituire a taxelor, astfel încât această reglementare nu impune limite de interpretare instanțelor sesizate cu cereri de restituire a unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii precum cea în discuție în litigiul principal. Prin urmare, instanța de trimitere a considerat în mod eronat că dispoziția menționată o împiedică să dispună restituirea întregii sume plătite de domnul Nicula cu titlu de taxă pe poluare.

19      În al doilea rând, guvernul român arată că, în orice caz, OUG nr. 9/2013 nu poate fi aplicabilă litigiului principal, întrucât aceasta nu era în vigoare la data la care domnul Nicula a plătit taxa pe poluare.

20      Din aceste motive, guvernul român consideră că răspunsul la întrebarea adresată de instanța de trimitere nu este util pentru soluționarea litigiului principal și că, în consecință, cererea de decizie preliminară trebuie respinsă ca inadmisibilă.

21      În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, în cadrul procedurii instituite la articolul 267 TFUE, numai instanța națională, care este sesizată cu soluționarea litigiului și care trebuie să își asume răspunderea pentru hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunțată, are competența să aprecieze, luând în considerare particularitățile cauzei, atât necesitatea unei hotărâri preliminare pentru a fi în măsură să pronunțe propria hotărâre, cât și pertinența întrebărilor pe care le adresează Curții. În consecință, în cazul în care întrebările adresate au ca obiect interpretarea dreptului Uniunii, Curtea este, în principiu, obligată să se pronunțe (a se vedea în această privință Hotărârea Gouvernement de la Communauté française și Gouvernement wallon, C‑212/06, EU:C:2008:178, punctul 28, Hotărârea Zurita García și Choque Cabrera, C‑261/08 și C‑348/08, EU:C:2009:648, punctul 34, precum și Hotărârea Filipiak, C‑314/08, EU:C:2009:719, punctul 40).

22      Cu toate acestea, Curtea a hotărât de asemenea că, în circumstanțe excepționale, este îndreptățită să analizeze condițiile în care este sesizată de instanța națională în scopul de a‑și verifica propria competență (a se vedea în acest sens Hotărârea Filipiak, EU:C:2009:719, punctul 41 și jurisprudența citată).

23      Trebuie arătat în această privință că Curtea poate refuza să se pronunțe asupra unei întrebări preliminare adresate de o instanță națională numai atunci când este evident că interpretarea dreptului Uniunii solicitată nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul acțiunii principale, atunci când problema este de natură ipotetică sau atunci când Curtea nu dispune de elementele de fapt sau de drept necesare pentru a răspunde în mod util la întrebările care i‑au fost adresate (Hotărârea Zurita García și Choque Cabrera, EU:C:2009:648, punctul 35).

24      În speță, Curtea, în temeiul articolului 101 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, a solicitat instanței de trimitere să indice dacă, ținând seama de natura procedurii pendinte în fața sa, articolul 12 din OUG nr. 9/2013 se aplică litigiului principal. Prin răspunsul său, depus la grefa Curții la 13 martie 2014, instanța menționată a confirmat că acest articol constituie norma de drept material aplicabilă litigiului principal în cadrul reexaminării cauzei cu care este sesizată în urma trimiterii acesteia spre rejudecare. Potrivit instanței menționate, norma enunțată la articolul 12 alineatul (1) este lipsită de echivoc și limitează restituirea taxelor achitate înainte de instituirea timbrului de mediu la singura ipoteză în care acestea au un cuantum mai mare decât cuantumul acestui timbru, astfel cum este instituit prin OUG nr. 9/2013.

25      În aceste împrejurări, trebuie constatat că răspunsul Curții la interpretarea solicitată de instanța de trimitere îi este util acesteia din urmă pentru a se pronunța asupra compatibilității reglementării naționale în discuție în litigiul principal cu dreptul Uniunii, astfel încât argumentația guvernului român referitoare la pretinsa inadmisibilitate a cererii de decizie preliminară trebuie înlăturată, și că, prin urmare, este necesar să se răspundă la aceasta.

 Cu privire la fond

26      Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui sistem de rambursare a unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii precum cel în discuție în litigiul principal.

27      Dintr‑o jurisprudență constantă a Curții reiese că dreptul de a obține rambursarea unor taxe percepute de un stat membru cu încălcarea normelor dreptului Uniunii reprezintă consecința și completarea drepturilor conferite justițiabililor de dispozițiile dreptului Uniunii care interzic astfel de taxe, după cum au fost acestea interpretate de Curte. Statele membre sunt, așadar, obligate, în principiu, să ramburseze impozitele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii (Hotărârea Littlewoods Retail și alții, C‑591/10, EU:C:2012:478, punctul 24, precum și Hotărârea Irimie, C‑565/11, EU:C:2013:250, punctul 20).

28      Pe de altă parte, Curtea a statuat deja că, atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă (a se vedea în acest sens Hotărârea Littlewoods Retail și alții, EU:C:2012:478, punctul 25, precum și Hotărârea Irimie, EU:C:2013:250, punctul 21).

29      Principiul obligării statelor membre să restituie cu dobândă taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii decurge din acest din urmă drept (Hotărârea Littlewoods Retail și alții, EU:C:2012:478, punctul 26, precum și Hotărârea Irimie, EU:C:2013:250, punctul 22).

30      În speță, este necesar să se arate, cu titlu introductiv, că nu reiese cu claritate din decizia de trimitere care este versiunea OUG în temeiul căreia a fost impusă domnului Nicula taxa pe poluare la data înmatriculării autovehiculului său în România. Cu toate acestea, Curtea a statuat deja că articolul 110 TFUE se opune unei taxe precum taxa pe poluare instituită de OUG nr. 50/2008 atât în versiunea originală, cât și în versiunile modificate ale acesteia (a se vedea în acest sens Hotărârea Tatu, EU:C:2011:219, punctele 58 și 61, precum și Hotărârea Nisipeanu, C‑263/10, EU:C:2011:466, punctele 27 și 29).

31      Astfel, Curtea a constatat că aplicarea dispozițiilor OUG nr. 50/2008, indiferent de versiunea acesteia, avea ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante erau supuse unei taxe care se putea apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie, acestea din urmă constituind astfel produse naționale similare în sensul articolului 110 TFUE, nu erau în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Curtea a concluzionat că o astfel de măsură descurajează punerea în circulație a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără a‑i descuraja însă pe cumpărători să cumpere vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională (a se vedea în acest sens Hotărârea Tatu, EU:C:2011:219, punctele 55, 58 și 61, precum și Hotărârea Nisipeanu, EU:C:2011:466, punctele 26, 27 și 29).

32      România a adoptat, în urma Hotărârilor Tatu (EU:C:2011:219) și Nisipeanu (EU:C:2011:466), OUG nr. 9/2013, care introduce un nou impozit pe autovehicule, și anume timbrul de mediu. Potrivit articolului 4 din această ordonanță, obligația de a achita timbrul de mediu se naște fie cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fie cu ocazia reintroducerii în parcul auto național a unui autovehicul, fie cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat pentru care nu a fost achitată niciuna dintre taxele pentru autovehicule în vigoare anterior sau pentru care s‑a dispus de către o instanță restituirea acestor taxe sau înmatricularea fără plata lor.

33      Astfel cum reiese din decizia de trimitere și din răspunsul instanței de trimitere la cererea de lămuriri adresată de Curte, OUG nr. 9/2013 instituie de asemenea, la articolul 12, un regim de rambursare a taxei plătite în special în temeiul OUG nr. 50/2008 sau al versiunilor modificate ale acesteia, permițând justițiabililor să obțină restituirea taxei plătite anterior în măsura în care cuantumul acestei taxe îl depășește pe cel al timbrului de mediu. Această instanță consideră că nu dispune, în temeiul dispoziției menționate, de posibilitatea de a‑i restitui domnului Nicula, pe de o parte, suma pe care acesta a trebuit să o achite cu titlu de taxă pe poluare și, pe de altă parte, dobânzile aferente.

34      Prin urmare, trebuie analizat dacă un astfel de sistem de rambursare prin compensație permite justițiabililor exercitarea efectivă a dreptului la rambursarea taxei plătite în mod nejustificat de care dispun în temeiul dreptului Uniunii.

35      În această privință, din cuprinsul articolului 12 alineatul (1) din OUG nr. 9/2013 rezultă, potrivit interpretării date acestuia de instanța de trimitere, că, în ceea ce privește vehiculele de ocazie importate dintr‑un alt stat membru, taxa pe poluare percepută cu încălcarea dreptului Uniunii nu este restituită contribuabilului decât în măsura în care aceasta este mai mare decât cuantumul exigibil al timbrului de mediu, calculat pe baza elementelor luate în considerare la data înmatriculării autovehiculului importat în România.

36      Rezultă, astfel cum a arătat Comisia Europeană, că un sistem de rambursare precum cel în discuție în litigiul principal are ca efect, în cazul unui autovehicul de ocazie importat dintr‑un alt stat membru, limitarea și chiar, precum în cauza principală, eliminarea totală a obligației de restituire a taxei pe poluare percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, ceea ce este de natură să mențină discriminarea constatată de Curte în Hotărârile Tatu (EU:C:2011:219) și Nisipeanu (EU:C:2011:466).

37      În plus, sistemul menționat are ca efect exonerarea autorităților naționale de obligația de a lua în considerare dobânzile datorate contribuabilului pentru perioada cuprinsă între perceperea nejustificată a taxei pe poluare și rambursarea acesteia și, prin urmare, nu îndeplinește cerința enunțată la punctul 29 din prezenta hotărâre.

38      În aceste condiții, este necesar să se constate că un sistem de rambursare precum cel în discuție în litigiul principal nu permite exercitarea efectivă a dreptului la rambursarea unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii de care justițiabilii dispun în temeiul acestui drept.

39      Având în vedere ceea ce precedă, este necesar să se concluzioneze că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui sistem de rambursare a unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii precum cel în discuție în litigiul principal.

 Cu privire la limitarea efectelor în timp ale hotărârii Curții

40      În ipoteza în care Curtea ar hotărî că dreptul Uniunii se opune unei taxe precum timbrul de mediu instituit prin OUG nr. 9/2013, guvernul român a solicitat Curții, în observațiile sale scrise, să limiteze efectele în timp ale hotărârii acesteia din urmă.

41      În această privință, trebuie arătat că, prin cererea de interpretare a dreptului Uniunii, instanța de trimitere nu solicită Curții să stabilească dacă acesta se opune unei taxe precum timbrul de mediu, ci doar dacă acest drept se opune unui sistem precum cel instituit prin OUG nr. 9/2013 și care prevede restituirea taxei percepute în nod nejustificat în temeiul OUG nr. 50/2008.

42      În aceste condiții, este suficient să se precizeze că argumentele invocate de guvernul român în favoarea unei limitări a efectelor în timp ale hotărârii Curții se referă la alte cazuri decât cel în discuție în litigiul principal și, prin urmare, nu este necesar ca aceasta să se pronunțe asupra cererii guvernului menționat prin care se urmărește obținerea limitării efectelor în timp ale prezentei hotărâri.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

43      Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Marea Cameră) declară:

Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui sistem de rambursare a unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii precum cel în discuție în litigiul principal.

Semnături

Sursa: C.J.U.E.

Taxa pe poluare – data de la care curg dobânzile. Hotarare C.J.U.E.

C.J.U.E. s-a pronuntat, prin Hotararea din 18 aprilie 2013, cu privire la data de la care curg dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii  

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a treia)

18 aprilie 2013(*)

„Restituirea unor taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii – Regim național care limitează dobânzile aferente taxei rambursate pe care trebuie să le plătească statul respectiv – Dobânzi calculate începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei – Neconformitate cu dreptul Uniunii – Principiul efectivității”

În cauza C‑565/11,

având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Tribunalul Sibiu (România), prin decizia din 14 iulie 2011, primită de Curte la 10 noiembrie 2011, în procedura

Mariana Irimie

împotriva

Administrației Finanțelor Publice Sibiu,

Administrației Fondului pentru Mediu,

CURTEA (Camera a treia),

compusă din domnul M. Ilešič (raportor), președinte de cameră, domnii E. Jarašiūnas, A. Ó Caoimh, doamna C. Toader și domnul C. G. Fernlund, judecători,

avocat general: domnul M. Wathelet,

grefier: domnul M. Aleksejev, administrator,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 17 octombrie 2012,

luând în considerare observațiile prezentate:

–        pentru doamna Irimie, de D. Târșia, avocat;

–        pentru guvernul român, de R. H. Radu, precum și de R. M. Giurescu și de A. Voicu, în calitate de agenți;

–        pentru guvernul spaniol, de A. Rubio González, în calitate de agent;

–        pentru guvernul portughez, de L. Inez Fernandes, în calitate de agent;

–        pentru Comisia Europeană, de J.‑P. Keppenne, precum și de L. Bouyon și de C. Barslev, în calitate de agenți,

după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 13 decembrie 2012,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Cererea de decizie preliminară privește interpretarea dreptului Uniunii în raport cu un regim național care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei respective.

2        Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între doamna Irimie, resortisant român, pe de o parte, și Administrația Finanțelor Publice Sibiu și Administrația Fondului pentru Mediu, pe de altă parte, cu privire la plata dobânzilor cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii.

Dreptul român

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008

3        În ordinea juridică românească, la momentul faptelor aflate la originea litigiului principal, taxa pe poluare pentru autovehicule era reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, denumită în continuare „OUG nr. 50/2008”).

Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

4        Procedura fiscală este reglementată de Ordonanța Guvernului nr. 92 din 24 decembrie 2003 privind Codul de procedură fiscală (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 29 decembrie 2003), cu modificările ulterioare (denumită în continuare „OG nr. 92/2003”).

5        Articolul 70 din OG nr. 92/2003, intitulat „Termenul de soluționare a cererilor contribuabililor”, prevede:

„(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.

(2) În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate.”

6        Articolul 124 din OG nr. 92/2003, intitulat „Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget”, prevede la alineatul (1):

„Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la […] articolul 70, […] până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.”

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

7        Contenciosul administrativ este reglementat în dreptul român de Legea contenciosului administrativ nr. 554 din 2 decembrie 2004 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004), cu modificările ulterioare (denumită în continuare „Legea nr. 554/2004”).

8        Articolul 1 din Legea nr. 554/2004, intitulat „Subiectele de sesizare a instanței”, prevede la alineatul (1):

„Orice persoană care se consideră vătămată într‑un drept al său ori într‑un interes legitim, de către o autoritate publică, printr‑un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i‑a fost cauzată. […]”

9        Articolul 8 din Legea nr. 554/2004, intitulat „Obiectul acțiunii judiciare”, prevede la alineatul (1):

„Persoana vătămată într‑un drept recunoscut de lege sau într‑un interes legitim printr‑un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termen […], poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într‑un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri […]”

Cauza principală și întrebarea preliminară

10      În anul 2007, doamna Irimie a cumpărat un autovehicul înmatriculat în Germania. Pentru a‑l înmatricula în România, aceasta a achitat, în conformitate cu decizia din 4 iulie 2008 a Administrației Finanțelor Publice Sibiu, taxa pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008, în cuantum de 6 707 RON.

11      La 31 august 2009, doamna Irimie a inițiat o procedură la Tribunalul Sibiu pentru a obține obligarea Administrației Finanțelor Publice Sibiu și a Administrației Fondului pentru Mediu, pe de o parte, la restituirea sumei plătite cu titlu de taxă pe poluare și, pe de altă parte, la plata dobânzilor aferente sumei respective de la data plății acesteia.

12      Instanța de trimitere constată că latura litigiului care privește cererea de restituire a sumei plătite cu titlu de taxă pe poluare nu ridică probleme majore, ținând seama de Hotărârea Curții din 7 aprilie 2011, Tatu (C‑402/09, Rep., p. I‑2711), precum și de jurisprudența ulterioară care confirmă această hotărâre.

13      În ceea ce privește, în schimb, cererea de plată a unor dobânzi aferente cuantumului taxei pe poluare, calculate începând de la data plății acesteia, instanța de trimitere subliniază că nu o poate admite din cauza dispozițiilor coroborate ale articolelor 70 și 124 din OG nr. 92/2003. Astfel, după cum precizează instanța menționată în răspunsul la cererea de lămuriri a Curții, din jurisprudența națională, constantă și neechivocă, reiese că, potrivit articolelor menționate, dobânzile aferente sumelor care trebuie restituite de la bugetul de stat nu sunt acordate decât începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire.

14      Instanța de trimitere are însă îndoieli cu privire la conformitatea unei astfel de norme cu dreptul Uniunii, în special cu principiile echivalenței, efectivității și proporționalității, precum și cu dreptul de proprietate, consacrat la articolul 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene coroborat cu articolul 6 TUE.

15      În aceste condiții, Tribunalul Sibiu a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„[Principiile] echivalenței, efectivității și proporționalității remediilor pentru încălcările dreptului [Uniunii] ocazionate particularilor prin aplicarea unei legislații neconforme cu dreptul [Uniunii], rezultate din jurisprudența Curții […], coroborate cu dreptul de proprietate, instituit de articolul 6 [TUE] [și de] articolul 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, pot fi interpretate ca opunându‑se unor dispoziții de drept intern care restrâng cuantumul prejudiciului susceptibil de a fi recuperat de particularul al cărui drept a fost încălcat?”

Cu privire la întrebarea preliminară

16      Din decizia de trimitere reiese că prin întrebarea adresată se urmărește, în esență, să se stabilească dacă dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.

17      Doamna Irimie și Comisia Europeană consideră că se impune oferirea unui răspuns afirmativ la această întrebare, în timp ce guvernele român, spaniol și portughez arată că dreptul Uniunii nu se opune unui regim precum cel în discuție în litigiul principal.

18      Cu titlu introductiv, trebuie amintit că Curtea a avut deja ocazia să constate că dreptul Uniunii se opune unei taxe precum cea instituită de OUG nr. 50/2008 în versiunea aplicabilă faptelor în discuție în litigiul principal, care are ca efect descurajarea importului și a punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Hotărârea Tatu, citată anterior, punctele 58 și 61).

19      Trebuie arătat, asemenea avocatului general la punctul 19 din concluzii, că nu este de competența Curții să califice din punct de vedere juridic acțiunea formulată de reclamanta din litigiul principal. În speță, îi revine acesteia obligația de a preciza natura și temeiul acțiunii sale, sub controlul instanței de trimitere (a se vedea prin analogie Hotărârea din 13 martie 2007, Test Claimants in the Thin Cap Group Litigation, C‑524/04, Rep., p. I‑2107, punctul 109 și jurisprudența citată).

20      Dintr‑o jurisprudență constantă reiese că dreptul de a obține rambursarea unor taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii reprezintă consecința și completarea drepturilor conferite justițiabililor de dispozițiile dreptului Uniunii care interzic astfel de taxe. Statul membru este, așadar, obligat, în principiu, să ramburseze taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii (Hotărârea din 6 septembrie 2011, Lady & Kid și alții, C‑398/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 17, precum și Hotărârea din 19 iulie 2012, Littlewoods Retail și alții, C‑591/10, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 24).

21      În plus, trebuie amintit că, atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (a se vedea Hotărârea din 8 martie 2001, Metallgesellschaft și alții, C‑397/98 și C‑410/98, Rec., p. I‑1727, punctele 87-89, Hotărârea din 12 decembrie 2006, Test Claimants in the FII Group Litigation, C‑446/04, Rec., p. I‑11753, punctul 205, Hotărârea Littlewoods Retail și alții, citată anterior, punctul 25, precum și Hotărârea din 27 septembrie 2012, Zuckerfabrik Jülich și alții, C‑113/10, C‑147/10 și C‑234/10, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 65).

22      În consecință, principiul obligării statelor membre să restituie cu dobândă taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii decurge din acest din urmă drept (Hotărârile citate anterior Littlewoods Retail și alții, punctul 26, precum și Hotărârea Zuckerfabrik Jülich și alții, punctul 66).

23      În această privință, Curtea a statuat deja că, în absența unei reglementări a Uniunii, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a prevedea condițiile în care se impune acordarea unor astfel de dobânzi, în special rata și modul de calcul al acestor dobânzi. Aceste condiții trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității, ceea ce înseamnă că nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor cereri similare întemeiate pe dispoziții de drept intern și nici concepute astfel încât să facă în practică imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea Littlewoods Retail și alții, citată anterior, punctele 27 și 28, precum și jurisprudența citată).

24      În ceea ce privește principiul echivalenței, trebuie arătat că Curtea nu dispune de niciun element de natură să dea naștere unor îndoieli în legătură cu conformitatea cu acesta a regimului în discuție în litigiul principal.

25      Astfel, din dosarul de care dispune Curtea pare să rezulte că regimul în discuție în litigiul principal, care nu acordă dobânzi decât începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, se aplică tuturor sumelor care trebuie restituite de la buget, atât celor percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, cât și celor percepute cu încălcarea dreptului național, aspect care trebuie însă verificat de instanța de trimitere.

26      În ceea ce privește principiul efectivității, acesta impune, într‑o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei (a se vedea Hotărârea Littlewoods Retail și alții, citată anterior, punctul 29).

27      În speță, trebuie să se constate că un regim precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, nu îndeplinește această cerință.

28      Astfel, această pierdere depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia.

29      Având în vedere cele de mai sus, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.

Cu privire la cheltuielile de judecată

30      Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declară:

Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.

Sursa: Curtea de Justitie a Uniunii Europene

Recomandari ale C.J.U.E. referitoare la efectuarea trimiterilor preliminare

Imagine

In Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 338 din 6.11.2012, au fost publicate Recomandarile adoptate de Curtea de Justitie a Uniunii Europene, în atenția instanțelor naționale, referitoare la efectuarea trimiterilor preliminare. Aceste Recomandari inlocuiesc Nota de informare cu privire la efectuarea trimiterilor preliminare de către instanțele naționale (JO C 160, 28.5.2011, p. 1).

Textul acestor Recomandari – AICI.

Noul portal al instantelor de judecata

Din 13 decembrie 2010, justitiabilii au la indemana un nou portal al instantelor de judecata, pentru a obtine informatii despre dosarele aflate pe rol.

Noul portal poate fi accesat AICI. Pe acesta sunt publicate datele de la o serie de instanţe care nu îşi mai publică datele pe vechiul portal.

Bravi si proaspeti magistrati definitivi

Am fost martori, prin intermediul media, la o curajoasa si laudabila luare de atitudine din partea celor mai proaspeti magistrati definitivi, care la ceremonia organizata de Presedintele Romaniei cu ocazia semnarii decretelor de numire in functie au purtat pe piept cate un autocolant pe care era inscriptionat „Respectati independenta justitiei”. Dupa cum au precizat chiar participantii, acest gest a fost o chemare la respectarea puterii judecatoresti de catre celelalte doua puteri ale statului (executiva si legislativa).  

Aceasta luare de atitudine a mai tinerilor nostri colegi este cu atat mai laudabila cu cat se pare ca a avut un impact mediatic mai mare decat comunicatele anterioare ale institutiei care este garantul independentei justitiei. 

Comentariul unuia dintre participanti, jud. Ionut Militaru-aici.

%d blogeri au apreciat: