[Inalta Curte de Casatie si Justitie]: Conflict de competenta.

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 4430/2011                Dosar nr. 1600/240/2010

 Şedinţa din 25 mai 2011

 Asupra conflictului de competenţă constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia la data de 18 mai 2010, P.L. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor – Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, anularea în totalitate a actului administrativ (titlului de despăgubire) – decizia nr. 10176/FF din 07 decembrie 2009 şi obligarea, în principal, a pârâtului la emiterea unui nou titlu de despăgubire (decizie) pentru terenul în suprafaţă de 0,72 ha, în sumă de 57.600 euro şi, în subsidiar, obligarea pârâtului la emiterea unui nou titlu de despăgubire pentru terenul menţionat, reprezentând diferenţa de valoare dintre suma de 57.600 euro şi suma de 37.235 RON stabilită prin titlul contestat. A solicitat, totodată, suspendarea actului administrativ până la soluţionarea irevocabilă a cauzei. În continuare, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 30.000 euro reprezentând daune materiale ce constă în nefolosinţa terenului ocupat, pentru perioada de 20 de ani, respectiv contravaloarea recoltei care s-ar fi putut obţine dacă era folosit terenul în litigiu sau unul similar şi la plata sumei de 3.000 euro reprezentând daune morale pentru suferinţa psihică şi fizică cauzată de imposibilitatea de a se folosi de proprietatea asupra terenului, ocupat timp de 20 de ani de pârât, fără drept, cât şi de perioada de timp în care acesta nu a soluţionat într-un termen rezonabil problema despăgubirii sale.

În drept, acţiunea a fost întemeiată şi pe dispoziţiile art. 19-20 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi art. 8 alin. (1) şi art. 18 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentinţa nr. 273/F/Ca din 09 noiembrie 2010, Curtea de Apel Alba lulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale, ridicată din oficiu şi, în consecinţă, a declinat capătul 4 din cererea introductivă de instanţă, respectiv cererea în pretenţii formulată de reclamantul P.L. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în favoarea Judecătoriei Haţeg.

S-a reţinut că instanţa a fost învestită, urmare disjungerii din dosar a capătului 4 din cerere, cu o acţiune în despăgubiri, respectiv pretenţia de 30.000 euro cu titlu de despăgubiri materiale şi cea de 3.000 euro cu titlu de daune morale.

S-a constatat că aceste despăgubiri sunt independente de cererea principală, neconstituind o consecinţă a anulării actului administrativ contestat, pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, astfel încât cererea cu respectivul obiect este una cu caracter incidental, pentru care poate opera prorogarea de competenţă, dacă nu se încalcă normele de competenţă materială.

Sub aspect material însă, competenţa de soluţionare a acestor cereri revine instanţelor de drept comun, în speţă judecătoriei, conform art. 1 pct. 1 C. proc. civ., astfel că nu poate opera prorogarea legală de competenţă prevăzută de art. 17 din cod.

Judecătoria Haţeg, prin sentinţa civilă nr. 162 din 17 februarie 2011 a. admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Haţeg, ridicată din oficiu de instanţă. A declinat, în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamant. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă. A înaintat dosarul cauzei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, competentă pentru a hotărî asupra conflictului.

S-a constatat că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a formulat patru solicitări, iar capătul 4, cu a cărui soluţionare a fost învestită, prin declinare, Judecătoria Haţeg are drept obiect o cerere de acordare a unor despăgubiri pentru nefolosirea, timp de 20 de ani, a terenului ocupat, precum şi pentru nesoluţionarea de către pârât, într-un termen rezonabil a cererii reclamantului.

Stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei, atunci când reclamantul îşi valorifică, prin aceeaşi cerere de chemare în judecată, mai multe pretenţii se face în conformitate cu dispoziţiile art. 17 C. proc. civ., din economia cărora rezultă că instanţa competentă să rezolve capătul principal se va pronunţa şi asupra celorlalte capete chiar dacă, formulate separat, acestea ar fi fost de competenţa altor instanţe.

Prin chiar hotărârea de declinare a competenţei, Curtea de Apel Alba lulia a calificat drept incidental capătul de cerere nr. 4, astfel încât în cauză devin aplicabile dispoziţiile art. 17 C. proc. civ. potrivit cărora prorogarea legală de competenţă operează şi în privinţa cererilor incidentale ca şi cazul celor accesorii.

Mai mult, potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în cazul soluţionării cererii, instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.

Regulatorul de competenţă urmează a fi pronunţat în favoarea Curţii de Apel Alba lulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în considerarea argumentelor ce succed:

Acţiunea formulată de P.L. are ca obiect, în principal, anularea actului administrativ – titlu de despăgubire, reprezentat de decizia nr. 10176/FF din 07 decembrie 2009 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, şi obligarea pârâtului Statul Român la emiterea unui nou titlu de despăgubire în sumă de 57.600 euro.

Prin aceeaşi acţiune, reclamantul a solicitat şi obligarea pârâtului Statul Român prin Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor – Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata unor sume reprezentând daune materiale rezultate din lipsa folosinţei terenului în litigiu şi contravaloarea beneficiului nerealizat, precum şi daune morale pentru nerezolvarea într-un termen rezonabil a cererii sale.

Conflictul de competenţă vizează soluţionarea capătului de cerere având ca obiect acordarea daunelor materiale şi morale, disjuns din acţiunea principală.

Chiar dacă aceste despăgubiri nu constituie strict o consecinţă a anulării actului administrativ contestat, la stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei, atunci când reclamantul îşi valorifică, prin aceeaşi cerere de chemare în judecată, mai multe pretenţii, urmează a se avea în vedere instanţa competentă să rezolve capătul principal, aceasta urmând a se pronunţa şi asupra celorlalte capete chiar dacă, formulate separat, acestea ar fi fost de competenţa altor instanţe.

În speţă, se reţine că respectivul capăt de cerere este unul subsecvent acţiunii principale, cauza supusă judecăţii reprezentând un litigiu unitar, nesusceptibil a fi soluţionat de către instanţe diferite.

Această soluţie răspunde şi cerinţei unei bune administrări a justiţiei, care impune o judecată unitară dată fiind legătura dintre capetele de cerere.

În considerarea celor ce preced, competenţa soluţionării acţiunii revine Curţii de Apel Alba lulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

 PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Alba lulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2011.

Sursa: Inalta Curte de Casatie si Justitie

[Inalta Curte de Casatie si Justitie]: Conflict de competenta.

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

 

 

Decizia nr. 4144/2011 Dosar nr. 1618/240/2010

 

 

Şedinţa din Camera de consiliu de la 17 mai 2011

 

 

Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei civile de faţă reţine următoarele.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia sub nr. 665/57 din 18 mai 2010, reclamanţii S.S. şi S.N. au solicitat în contradictoriu cu Statul Român prin Autoritatea Naţională pentru Restituiri Proprietăţilor – Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor: anularea în totalitate a actului administrativ (titlului de despăgubire) nr. 9820/FF/02 decembrie 2009, emis de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor; obligarea, în principal a pârâtului Statul Român să emită un nou titlu de despăgubire în sumă de 252.000 euro, iar în subsidiar obligarea pârâtului să emită un nou titlu de despăgubire pentru diferenţa de valoare dintre suma de 25.200 euro şi 30.681 RON; suspendarea actului administrativ până la soluţionarea irevocabilă a cauzei; obligarea pârâtului la plata sumelor de 80.000 euro cu titlu de daune materiale şi 8.000 euro cu titlu de daune morale; obligarea pârâtului la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

Prin sentinţa nr. 281/CA/2010, Curtea de Apel Alba lulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii reclamanţilor, respectiv cererea în pretenţii, în favoarea Judecătoriei Haţeg, pe motiv că daunele materiale solicitate de reclamanţi nu au fost solicitate în procedura reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Cererea nu poate fi soluţionată de Curtea de Apel Alba Iulia, nereprezentând un prejudiciu născut prin emiterea deciziei şi, nefiind în legătură de dependenţă cu capătul principal al cererii reclamanţilor, nu poate atrage prorogarea de competenţă în temeiul art. 17 C. proc. civ., nefiind justificate pe art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, ci sunt cerute pentru nefolosirea terenului timp de 20 de ani.

Judecătoria Haţeg, prin sentinţa civilă nr. 186 din 24 februarie 2011, a declinat în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, competenţa de soluţionare a cererii; a constat ivit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Haţeg şi Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, şi a înaintat dosarul cauzei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, competentă pentru a hotărî asupra acestui conflict, pentru considerentele ce urmează.

Stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei, atunci când reclamantul îşi valorifică prin aceeaşi cerere de chemare în judecată, mai multe pretenţii, se face în conformitate cu dispoziţiile art. 17 din Codul de procedură civilă, din economia cărora rezultă că instanţa competentă să rezolve capătul principal se va pronunţa şi asupra celorlalte capete de cerere chiar dacă, formulate separat, acestea ar fi fost de competenţa altei instanţe.

Mai mult, potrivit art. 18 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, „în cazul soluţionării cererii, instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru”. Or, reclamanţii au solicitat acordarea de despăgubiri atât pentru nefolosirea terenului, cât şi pentru nesoluţionarea în termen rezonabil a cererii lor de către pârât

Înalta Curte, învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă în temeiul dispoziţiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Haţeg pentru considerentele ce succed.

Acţiunea formulată de reclamant priveşte contestarea deciziei nr. 9820/FF din 02 decembrie 2009 emisă de Comisia Centrală, capăt de cerere ce a fost disjuns, cauza fiind înregistrată sub nr. 665.1/57/2010 pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, precum şi obligarea la plata unor daune materiale de 80.000 euro, reprezentând contravaloarea folosinţei terenului şi a recoltei ce s-ar fi putut obţine în ultimii 20 de ani, precum şi obligarea la plata sumei de 8.000 euro, reprezentând daune morale, constând în suferinţa psihică şi morală cauzată timp de 20 de ani pentru imposibilitatea folosirii terenului ocupat de pârât.

Aşadar, secţia de contencios administrativ şi fiscal rămâne învestită doar cu cererea întemeiată pe Titlul VII din Legea nr. 247/2005 întrucât despăgubirile solicitate nu fac parte din categoria celor ce sunt enumerate la art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ce se referă exclusiv la daunele cauzate urmare a neemiterii ori emiterii actului de autoritate.

Or, aşa cum rezultă din motivarea capetelor de cerere, pretenţiile reclamanţilor nu se referă la emiterea actului de autoritate în temeiul Legii nr. 10/2001, ci la despăgubiri datorate nefolosirii terenului preluat abuziv de stat.

Drept urmare, cum daunele materiale cerute de reclamanţi nu reprezintă un prejudiciu născut prin emiterea deciziei, nefiind în legătură de dependenţa cu capătul principal care să atragă prorogarea de competenţă a Curţii, conform art. 17 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Judecătoriei Haţeg şi nu secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţi de Apel Alba Iulia.

 

 PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Haţeg.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2011.

 

Sursa: Inalta Curte de Casatie si Justitie

%d blogeri au apreciat asta: